Matematică. Manual pentru clasa a VIII-a
Manual câştigător al licitaţiei organizate în 2025 de Ministerul Educației și Cercetării
Autori: Radu Gologan, Elisabeta Ana Naghi, Camelia Elena Neța, Ciprian Constantin Neța
Format 20,5 x 26 cm, 216 pagini
Cine sunt autorii?
RADU GOLOGAN (coordonator) – profesor universitar la Universitatea Politehnica din București – Facultatea de Automatică și Calculatoare. Este președintele Societății de Științe Matematice din România și coordonatorul olimpiadelor de matematică. Medaliat la olimpiade internaționale de matematică, a absolvit Facultatea de Matematică din București cu diplomă de merit. A obținut titlul de doctor în matematică sub îndrumarea academicianului Marius Iosifescu. A publicat peste 40 de lucrări științifice, dar și tratate, manuale, culegeri și articole de matematică școlară. Este, de asemenea, o prezență vie în mass-media în probleme legate de soarta școlii românești.
ELISABETA ANA NAGHI – inspector școlar pentru disciplina Matematică și Astronomie în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, profesor de matematică cu gradul didactic I, titular al Colegiului Economic „P. Cozma” din Oradea, județul Bihor. Formator național pentru disciplina Matematică în cadrul diverselor proiecte/ programe, membru în grupul de lucru pentru elaborarea programelor școlare, membru al Comitetului Național Român de Astronomie, persoană resursă pentru Romania Space Agency (ROSA). Experiență de peste 38 de ani în învățământ: la catedră (metodico-științifică), în inspectorat, în minister, ca președinte executiv la olimpiade naționale de matematică și alte specialități, participare în grupurile de lucru pentru elaborare de proiecte de programe școlare pentru curriculum obligatoriu și pentru curriculum la decizia şcolii, elaborare itemi pentru examenele naționale, evaluator în diverse comisii de olimpiade și concursuri școlare (matematică, astronomie, interculturalitate etc.).
CAMELIA ELENA NEŢA – profesor gradul didactic I, Şcoala Gimnazială nr. 2 din Piatra Neamţ, inspector şcolar la ISJ Neamț (2007-2020), membru în diverse grupuri de lucru la nivel judeţean şi naţional, formator în proiecte de formare continuă a profesorilor de matematică, lector la Centrul Județean de Excelență Neamț, autor de manuale și culegeri.
CIPRIAN CONSTANTIN NEŢA – profesor gradul didactic I, metodist, Şcoala Gimnazială nr. 2 Piatra Neamţ; membru în diverse grupuri de lucru la nivel judeţean şi naţional, formator în proiecte de formare continuă a profesorilor de matematică, lector la Centrul Județean de Excelență Neamț, autor de manuale și culegeri.
Cinci motive pentru a alege manualul:
- Pornind de la competențele prevăzute în programa școlară, autorii au gândit structura, textele și cerințele pentru elevi, astfel încât să îi pună pe aceștia în situații de învățare care să contribuie la formarea competențelor-cheie necesare pentru dezvoltarea profilului de formare al absolventului.
- Manualul are ca obiectiv principal contribuția disciplinei la formarea unui absolvent care are un grad crescut de independență, gândind și acționând analitic și critic, stabilindu-și obiective și asumându-și decizii asupra propriei învățări, capabil să lucreze eficient în echipă, dovedind respect pentru ceilalți și aducând plusvaloarea pentru o viață mai bună. Astfel, manualul valorizează atât elemente tradiționale, cât și moderne din zona didacticilor și metodelor de predare-învățare.
- Manualul cuprinde probleme rezolvate și din perspectiva noutății unor etape de raționament sau a unor metode/tehnici, considerând că acestea nu sunt accesibile oricărui elev, deci venind în sprijinul acelor elevi care, fără exemplificare, nu ar fi reușit să parcurgă întregul raționament. Astfel, problemele rezolvate din manual sunt esențiale pentru învățare.
- Manualul prezintă exemple, contraexemple și exerciții rezolvate. Acestea au fost incluse de autori în baza unei selecții riguroase, având rolul de a asigura buna înțelegere a conceptelor și aplicarea acestora.
- Pentru anumite texte matematice, mai ales cele care introduc noi concepte, în manual se găsesc alternative pentru lectura textului de bază, însoțindu-l cu reformulări, contextualizări, reprezentări ale informației în mai multe feluri, totul pentru a facilita învățarea.În concluzie, manualul este bine structurat, oferă o bază solidă de concepte fundamentale și exemple practice, probleme și explicații clare. Include aplicații din viața reală și ajută elevii să înțeleagă relevanța matematicii în diverse domenii.