DEZVOLTARE PERSONALĂ ȘI CONSILIERE ÎN CARIERĂ. Trunchi comun (TC), toate filierele, profiluril și specializările/calificările profesionale – clasa a IX-a
Manual câştigător al licitaţiei organizate în 2026 de Ministerul Educației și Cercetării
Autori: IOANA ȘANDRU, ALINA MIHAELA MUNTEANU, LOANA LAVINIA IONIȚĂ, RAMONA ELENA ANGHEL, NICOLETA BĂDESCU
Format 20,5 x 26 cm, 88 pagini
Cine sunt autorii?
IOANA ȘANDRU (coordonator), doctor în psihologie, profesor consilier școlar (CMBRAE/ Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București) și lector universitar la Facultatea de Științe ale Educației, din cadrul Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București, autor de articole, studii de specialitate și ghiduri, formator în programe acreditate în cadrul Casei Corpului Didactic din București.
ALINA MIHAELA MUNTEANU, doctor în medicină, profesor consilier școlar (CMBRAE/ Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București), psiholog clinician, autor de ghiduri educaționale.
LOANA LAVINIA IONIȚĂ, absolvent al Masterului de Evaluare și Măsurare Educațională, Universitatea București, profesor consilier școlar (CMBRAE/ Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București), formator acreditat.
RAMONA ELENA ANGHEL, doctor în psihologie, profesor consilier școlar (CMBRAE/ Școala Gimnazială Nr. 113 din București), consilier psihologic și psihoterapeut, lector universitar în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, autor de cărți, articole și studii de specialitate.
NICOLETA BĂDESCU, absolvent al masterului în lingvistică, Universitatea București, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, formator și mentor acreditat.
Cinci motive pentru alegerea manualului
Trecerea la liceu este un moment plin de schimbări și provocări pentru elevi. În această etapă, ei au nevoie de sprijin, claritate și instrumente care să îi ajute să se adapteze, să se cunoască mai bine și să își construiască încrederea în propriile alegeri. Acest manual este conceput exact pentru aceste nevoi.
- El funcționează ca un ghid practic, modern și accesibil, care îi însoțește pe elevi în procesul de autocunoaștere, dezvoltare personală și orientare pentru viitor. Le oferă contexte reale de învățare, activități relevante și resurse care îi ajută să înțeleagă cine sunt și ce își doresc.
- Este o resursă educațională solidă, construită pentru a stimula reflecția, comunicarea, cooperarea și gândirea critică. Prin activități variate și experiențe de învățare interactive, elevii sunt invitați să își descopere potențialul și să îl valorifice.
- Elevii vor beneficia de:
- activități practice de autocunoaștere și dezvoltare personală
- instrumente clare pentru alegerea traseului educațional și profesional
- aplicații digitale interactive care sporesc motivația și implicarea
- teme actuale care dezvoltă gândirea critică, abilitățile de comunicare și inteligența emoțională
- exerciții de reflecție și decizie care îi pregătesc pentru viața reală
- Temele abordate răspund direct nevoilor adolescenților: identitate personală, gestionarea emoțiilor, comunicare eficientă, luarea deciziilor, prevenirea comportamentelor de risc, orientare școlară și profesională, sănătate și stare de bine. Fiecare unitate include studii de caz, jocuri de rol, situații‑problemă și momente de reflecție care transformă ora de consiliere într-o experiență activă, relevantă și plăcută.
- Structurat progresiv și adaptat particularităților de vârstă ale elevilor de clasa a IX‑a, manualul devine un instrument valoros atât pentru profesori, cât și pentru elevi, oferind un cadru modern și eficient pentru desfășurarea orelor.
Mai mult decât un manual, este un partener de drum pentru elevi – un sprijin real în dezvoltarea lor personală, în vederea succesului școlar și în construirea unui viitor asumat și responsabil.
