GEOGRAFIE. Trunchi comun și curriculum de specialitate (TC+CS), filiera teoretică, profilul umanist – clasa a IX-a
Manual câştigător al licitaţiei organizate în 2026 de Ministerul Educației și Cercetării
Autori: Laura Comănescu, Gabriel Dascălu, Gina Burghiu, Ionuț Popescu
Format 20,5 x 26 cm, 144 pagini
Cine sunt autorii?
LAURA COMĂNESCU (coordonator), prof. univ. dr. habil. la Facultatea de Geografie, Universitatea din București, fiind licențiată în Geografie (1997). Are un masterat în Geomorfologie dinamică și protecția mediului terestru (1998), tot la Universitatea din București. Din 2003 este doctor al aceleiași instituții, iar din 2014 este îndrumător de doctorate în domeniul Geografie. Domeniile sale de competență vizează: Geografia fizică generală, Geomorfologia generală și aplicată, Unități turistico-geografice în România, Geomorfosituri și Geografia fizică a României. În prezent, este prorector al Universității din București, având responsabilități în domeniul Programelor de studii și practicii studenților. Este autoare a zeci de volume de autor, coautor și de studii de specialitate, în țară și în străinătate. Lucrări recente: Geopatrimoniul României. De la teorie la practică – legislație, inventar și management (coautorat, 2026); Geopeisajele Munților Ciucaș (Carpații Orientali, România) – evaluarea geomorfositurilor și dezvoltarea geoturismului (coautorat, 2025).
GABRIEL DASCĂLU, profesor de geografie gradul didactic II la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” și la Școala Gimnazială „Regina Maria” din București. În anul 2025 a fost premiat cu titlul de Profesor Merito. Licențiat în cartografie la Facultatea de Geografie, Universitatea din București. Masterat în Sisteme Informaționale Geografice la aceeași universitate, în prezent, doctorand al Facultății de Geografie și profesor asociat la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației. Experiență de 8 ani la catedră, în București și județul Vâlcea, atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Peste 40 de elevi ai săi s-au calificat la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare de geografie organizate și finanțate de Ministerul Educației și Cercetării.
GINA BURGHIU, profesor gradul didactic I la Colegiul Național „Costache Negri” din Galați, cu o experiență la catedră de 29 de ani. Profesor metodist pentru elevii care desfășoară practica pedagogică, membru în Consiliul Consultativ al ISJ la disciplina Geografie, coautor al unui Ghid metodic de predare a geografiei la clasa a IV-a (2025). Peste 50 de participări cu elevii la fazele naționale ale Olimpiadei de geografie și ale Concursului Terra, în cadrul cărora au obținut peste 20 de premii și mențiuni. Eleva sa Cosmina Albulescu a obținut două medalii de aur în doi ani consecutivi la Olimpiada Internațională de Geografie (Kyoto, 2013 și Cracovia, 2014), iar eleva ei Iulia Armencea a obținut medalia de argint în 2016 la Olimpiada Balcanică de Geografie din Radalj, Serbia.
IONUȚ POPESCU, profesor de geografie gradul didactic I la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea și director la Școala Gimnazială din comuna Berislăvești, județul Vâlcea. Are o experiență la catedră de 28 de ani și este membru al Consiliului consultativ și metodist al ISJ Vâlcea, membru în comisiile naționale ale Ministerului Educației și Cercetării pentru Olimpiada Națională de Geografie, Olimpiada Națională Interdisciplinară de Științele Pământului, Concursul Național de comunicări științifice ale elevilor din clasele liceale.
Cinci motive pentru alegerea manualelor
- Manualul este ușor de utilizat de către elevi, îi îndeamnă pe aceștia să se implice în propria formare, să înțeleagă interacțiunea dintre planetă și activitatea umană în totalitatea ei. Informațiile prezentate sunt clare și actualizate, într-un limbaj adaptat nivelului de vârstă al elevilor de clasa a IX-a, cultivă curiozitatea și dezvoltă motivația de a învăța. Un instrument foarte util profesorilor de geografie, manualul oferă ca suport resurse didactice valoroase pentru predare-evaluare și cadrul adecvat adaptării/desfășurării la nivelul clasei a activităților didactice moderne și atractive.
- Prin resursele digitale complementare, trimiterile prin coduri QR către site-uri web, aplicațiile cartografice, tutorialele video, hărțile statice și diversele aplicații propuse încurajează creativitatea și gândirea critică a elevilor, sprijină utilizarea tehnologiei digitale în învățarea modernă, facilitează înțelegerea relației om–natură, geografia ca disciplină având capacitatea unică de a acționa ca o punte între științele naturii și cele sociale.
- Calitatea și claritatea reprezentărilor grafice și cartografice; acestea sunt integrate într-un mod armonios în lecții. De exemplu, hărțile tematice, care sunt cele mai importante instrumente de lucru în analiza spațială, Sistemele Informaționale Geografice (GIS) au un rol deosebit în formarea responsabilă a elevilor pentru o societate în continuă schimbare și cu provocări diverse.
- Integrarea studiilor de caz și a aplicațiilor practice, exemplificarea cu situații concrete posibile din viața cotidiană, sarcinile de lucru diversificate ce implică metode moderne de predare-învățare-evaluare contribuie la înțelegerea lumii în ansamblul ei. Gândirea geografică, esențială pentru un cetățean modern, este un vector esențial al sustenabilității, conștientizării spațiale și responsabilității globale, capabil să traducă fenomenele complexe ale lumii contemporane în soluții locale și globale concrete.
- Structura logică și gradarea dificultății sarcinilor de lucru, schemele recapitulative propuse la finalul unităților de învățare asigură sistematizarea cunoștințelor și formarea competențelor generale și specifice prevăzute de programa școlară.
