INFORMATICĂ. Curriculum de specialitate (CS), filiera teoretică, profilul real, specializarea științe ale naturii – clasa a IX-a
Manual câştigător al licitaţiei organizate în 2026 de Ministerul Educației și Cercetării
Autori: Cezare Benegui, Ana-Cristina Iova, Rodica Smîntînă, Andrei Păun, Paul Enache, Ciprian-Mihai Ceaușescu
Format 20,5 x 26 cm, 84 pagini
Cine sunt autorii?
CEZARE BENEGUI Lector universitar doctor la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, doctor în Informatică, cu activitate de cercetare în inteligența artificială și publicații științifice naționale și internaționale. A primit titlul de Profesor Bologna, distincție acordată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cadrelor didactice apreciate de studenți. Parcursul profesional reunește experiența academică și cea din industria IT, inclusiv în dezvoltare software. Este expertă în baze de date și dezvoltare software, discipline pe care le predă de peste un deceniu la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București. A primit Premiul Senatului Universității din București pentru cel mai inovator curs și cea mai inovatoare metodă de predare, în cadrul disciplinei Dezvoltarea Aplicațiilor Web. În paralel, activează și în domeniul consilierii pentru dezvoltare personală și orientare în carieră, sprijinind tinerii să își clarifice direcția și să își construiască un parcurs autentic, în acord cu propriile valori. Crede într-o educație care depășește transmiterea de informații și creează un spațiu în care fiecare tânăr se simte văzut, înțeles și încurajat să-și descopere potențialul. Promovează o educație care formează nu doar competențe tehnice, ci și curaj, responsabilitate și autonomie.
ANA-CRISTINA IOVA Lector universitar doctor la Universitatea din București și cercetător în domeniul informaticii. Activitatea sa îmbină pasiunea pentru educație cu cercetarea în programare funcțională, algoritmi evolutive și testare software. Activitatea sa de cercetare s-a concretizat în publicarea unor lucrări științifice în reviste și volume de specialitate naționale și internaționale. Teza sa de doctorat a fost distinsă cu Premiul Senatului Universității din București pentru cea mai bună teză în domeniul științelor exacte. Prin acest manual contribuie la dezvoltarea competențelor digitale, rezolvare de probleme și utilizare responsabilă a tehnologiei.
RODICA SMÎNTÎNĂ Profesor gradul I, titular la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București și are o experiență de peste 35 de ani în învățământul preuniversitar. Parcursul său profesional este completat de 15 ani în calitate de metodist al ISMB, 17 ani de c oordonare a practicii pedagogice a studenților Facultății de Matematică și Informatică, Universitatea din București și formator național pe programele oferite de Oracle Academy. Din anul 2019 este membru în cadrul Comisiei de asigurare a omologării mijloacelor de învățământ în vederea utilizării lor în sistemul de învățământ preuniversitar. Coautoare la următoarele culegeri: „Teste admitere Universitatea Politehnică București” (2019), „Informatică – breviar teoretic, exerciții și teste de evaluare pentru bacalaureat, modele pentru teză” (2015), „Informatică Atestat – subiecte rezolvate” (2012, 2015, 2020), „Competențe digitale – bacalaureat – 50 de variante pentru proba de competențe digitale” (2015).
ANDREI PĂUN Profesor al Universității din Bucuresti, a fost directorul școlii doctorale de Informatică a UB (2019-2024), iar din 2024 a acceptat poziția de director al Institutului de Cercetare pentru Inteligență Artificială „Mihai Drăgănescu” al Academiei Române. A predat cursuri de programare POO în calitate de lector/conferențiar universitar la Louisiana Tech University, SUA. De asemenea, predă cursul de Programare Orientată pe Obiecte la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București de peste 15 ani. În anul 2 011 a primit titlul de Profesor Bologna din partea asociațiilor studențești (ANOSR), la propunerea studentilor de la cursul de Programare Orientată pe Obiecte (la acel moment 2 profesori din FMI dețineau această distincție). Din 2021, acesta este expert permanent în comisia C1 (Științe exacte și științele naturii) a ARACIS.
CIPRIAN-MIHAI CEAUȘESCU Asistent universitar doctorand (din anul 2023) la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, cu activitate de cercetare în domeniul vederii artificiale aplicată în domeniul medical. Este câștigătorul unei burse ANIS pentru Laboratorul de „Învățare Automată” (https://unibuc.ro/cadre-didacticesi-doctoranzi-universitatii-din-bucuresti-printre-castigatorii-burselor-anis-premiile-acordate-in-cadrul-galeibursele-anis-joi-7-noiembrie-2024/). A predat cursuri de informatică și robotică în sistem Cambridge (IGCSE) la Cambridge School of Bucharest (2020-2023) având și diploma de QTS (profesor în sistem britanic din noiembrie 2021). Îmbină activitatea educațională cu cercetarea în domeniul inteligenței artificiale, participând constant la conferințe internaționale și proiecte care susțin dezvoltarea tehnologică și formarea noilor generații (https://sites.google.com/view/ciprian-ceausescu/activity).
PAUL ENACHE Profesor gradul I la Liceul Teoretic „Jean Monnet” din București. Având o dublă perspectivă – 20 de ani la catedră și 15 ani în industr ia IT ca programator/software developer –, aduce în sala de clasă conexiunea directă dintre teorie și tehnologia reală. Dedicat performanței, a ghidat generații de elevi în centre de excelență renumite, precum „Hai la Olimpiadă” și „Nerdvana/Nerdvana 2.0”, și a mentorat viitorii profesori prin coordonarea practicii pedagogice în parteneriat cu POLITEHNICA București. Implicat activ în comisiile de specialitate municipale și naționale, autorul este un promotor al modernizării educației.
Cinci motive să alegi acest manual
- Conținut de calitate: Manualul propune un parcurs de învățare riguros și gradual, iar informațiile sunt organizate într-o manieră coerentă. Conținuturile sunt prezentate progresiv, de la noțiuni de bază la concepte mai complexe, prin explicații clare și accesibile, într-un limbaj adecvat nivelului de înțelegere al elevilor.
- Abordare pedagogică interactivă, centrată pe elev: Manualul nu se limitează la prezentarea teoriei, ci include o varietate de activități care stimulează implicarea elevului, precum „Învățare prin descoperire”, „Investigație”, „Studiu de caz” și „Aplicație în echipă”. Acestea ajută la dezvoltarea gândirii algoritmice prin analizarea unor probleme reale și proiectarea soluțiilor pas cu pas, facilitează învățarea prin descoperire și explorare, capacitatea de analiză și creativitatea.
- Resurse bogate pentru învățare și evaluare/autoevaluare: Există un volum mare de materiale gata de utilizat: probleme rezolvate care explică logica din spatele codului, numeroase probleme propuse, fișe de lucru pentru fixarea cunoștințelor și teste de evaluare. Mai mult, manualul oferă, la final, soluții selective, facilitând procesul de autoevaluare.
Suportul didactic include instrumente moderne de monitorizare a progresului, cum ar fi fișele de observare a comportamentului și activității, cu ajutorul cărora elevii își pot evalua singuri gradul de implicare și înțelegere. În plus, miniproiectele/proiectele pe echipe sunt însoțite de bareme de evaluare detaliate, oferind profesorului un cadru obiectiv pentru notare și elevilor o înțelegere clară a cerințelor de performanță. - Conectarea conceptelor teoretice cu scenarii din viața reală: Manualul utilizează numeroase studii de caz și exemple practice care fac materia relevantă pentru elevi și mai ușor de înțeles. De exemplu, conceptul de subprogram este introdus printr-o analogie culinară, conceptele POO sunt explicate prin intermediul clasei Mașină, iar conceptul de stivă este ilustrat prin analogia cu un teanc de farfurii.
Pe lângă toate acestea, problemele propuse includ situații concrete, precum calculul dobânzilor bancare, monitorizarea calității aerului sau sortarea pacienților în unitățile de primiri urgențe (UPU). - Sprijin real pentru profesor: Structura clară și flexibilă a lecțiilor, explicațiile accesibile și resursele complementare îl sprijină pe profesor în adaptarea activităților la ritmul și nivelul clasei, oferind repere pentru consolidare, aprofundare și diferențiere.
