Istorie. Manual pentru clasa a VIII-a, Matei Cazacu
Manual câştigător al licitaţiei organizate în 2025 de Ministerul Educației și Cercetării
Autori: Matei Cazacu, Dennis Deletant, Sorin Nemeti, Ana Victoria Sima, Silvia Baumgarten, Adriana Bălaj
Format 20,5 x 28,5 cm, 128 pagini
Cine sunt autorii?
MATEI CAZACU – istoric francez de origine română, doctor în istorie și civilizație bizantină și postbizantină. A fost cercetător la Centre national de la recherche scientifique (CNRS) și conferențiar la Universitatea Paris IV (Sorbonne Nouvelle) și Institut national des langues et civilisations orientales (INALCO) din Paris. Specializat în istoria medievală și modernă a Europei de Est, este autorul mai multor cărți și studii publicate în reviste de specialitate. Este coautor (alături de Radu Florescu) al cărții Sânge din sângele lui Dracula. Saga boierilor Florescu, publicată de Editura Corint.
A primit Premiul Thiers și Medalia de argint a Academiei Franceze pentru volumul Dracula (2004), una dintre lucrările sale despre Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești.
DENNIS DELETANT – istoric britanic specialist în istoria României, doctor în filologie. Profesor emerit la School of Slavonic and East European Studies, University College of London, profesor invitat la Catedra de studii românești „Ion Rațiu” de la Georgetown University, Washington D.C. Este autorul mai multor monografii despre istoria României și coautor (alături de Mihai Bărbulescu, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor și Keith Hitchins) al lucrării Istoria României, publicată de Editura Corint.
A primit, în anul 2000, Ordinul național „Serviciul credincios” în rang de comandor pentru serviciile aduse democrației din România și, în 2016, Ordinul național „Steaua României”, cea mai înaltă distincție oferită unui civil, pentru activitatea depusă în promovarea istoriei, limbii și culturii române.
SORIN NEMETI – doctor în istorie, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie și Filosofie, Departamentul de Istorie Antică și Arheologie. A participat la cercetările arheologice de pe șantierul arheologic Potaissa ca membru în colectivul de cercetare și responsabil științific. A urmat stagii de documentare doctorale și postdoctorale în Italia, Canada și Franța. Este autorul mai multor cărți și studii publicate în reviste de specialitate.
ANA VICTORIA SIMA – doctor în istorie, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și cercetător științific la Centrul de Studii Transilvane al Academiei Române. Specializată în istoria modernă a românilor, este autoare și coautoare a numeroase cărți și studii publicate în volume și reviste de specialitate. Printre lucrările sale de referință se numără Affirming Identity. The Romanian Greek-Catholic Church at the Time of the First Vatican Council (Milano, 2013). Este membră a unor organizații științifice de profil precum Istituto per la Storia del Risorgimento și Social Science History Association. În 2015, a fost distinsă cu Premiul „George Barițiu” al Academiei Române.
SILVIA BAUMGARTEN – doctor în istorie al Universității din București, profesor titular la Complexul Educațional Laude-Reut din București. A colaborat la proiectul de digitalizare „Biblioteca represiunii”, derulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. Este autoare a unei monografii dedicate Televiziunii Române în perioada comunistă.
ADRIANA BĂLAJ – profesor de istorie la Liceul Teoretic Babel din Timișoara, profesor metodist și formator. În 2021, a fost distinsă cu Premiul Merito. Este membru activ și vicepreședinte al Asociației „Inițiativă în educație” din Timișoara. Un moment de referință în cariera sa este implicarea în proiectul național „Educație la înălțime”.
Cinci motive pentru a alege manualul:
- Autori de prestigiu – Manualul este realizat de specialiști de renume în domeniul istoriei și al didacticii, asigurând un conținut riguros, bine documentat și adaptat cerințelor actuale ale programei școlare.
- Debut captivant al lecțiilor – Fiecare lecție începe cu o întrebare provocatoare, menită să stârnească curiozitatea elevilor și să îi implice activ în descoperirea temei studiate.
- Exerciții structurate pe niveluri cognitive – Activitățile propuse urmează taxonomia lui Bloom, dezvoltând treptat gândirea critică, analiza, sinteza și capacitatea de argumentare a elevilor.
- Activități creative și variate – Manualul include numeroase activități interactive și interdisciplinare, care stimulează creativitatea și implicarea activă a elevilor în procesul de învățare.
- Rubrică dedicată reflecției asupra învățării – O secțiune specială este dedicată tehnicilor de reflexivitate, ajutând elevii să-și conștientizeze progresul, să-și evalueze propriile strategii de învățare și să devină mai autonomi.