Tina Elena Ene
TINA ELENA ENE – profesor grad didactic I și director al Școlii Gimnaziale „Sfânta Vineri” din Ploiești. În cei 21 de ani la catedră a fost permanent preocupată de formarea gândirii critice și a competențelor digitale ale elevilor, atât în cadrul orelor, cât și prin implicarea acestora în proiectele Erasmus+. De asemenea, este membru în consiliul consultativ de specialitate și în diferite comisii ale olimpiadelor și concursurilor școlare. În calitate de formator, a sprijinit dezvoltarea profesională a cadrelor
didactice în cadrul mai multor programe de formare, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării.