Profesorul de 10 întrebări. Flori Bălănescu

1. Ce a însemnat pentru dumneavoastră comunismul?

M-am născut în comunism și nu doar atât: sunt urmarea forțată a Decretului nr. 770/1966, prin care regimul Nicolae Ceaușescu interzicea avortul. Așadar, sunt un „decrețel” veritabil (în familie existau deja doi copii). Am crescut și am fost educată într-un regim al constrângerilor de tot felul, în mediul rural, apoi, la liceu, pe care l-am urmat la Craiova, am nimerit în anii „raționalizării științifice” a hranei, carburanților, electricității, a programului TV de două ore etc. Știu cum este să tremuri de foame-frig-frică (Cei Trei F), toate determinate de o represiune instituționalizată. Apoi, am crescut cu povestea recurentă a venirii mele pe lume, cu varianta neoficială despre rege, monarhie, partidele politice din perioada interbelică etc. Toate aceste „povești” erau împărtășite în familie, cel mai adesea seara, la lumina lămpii, departe de urechile informatorilor Securității.

2. Cum v-ați simțit la căderea regimului în România?

Când au ieșit oamenii în stradă la Timișoara, eram studentă la București. Sigur că așteptam cu sufletul la gură, o așteptare hrănită de emisiunile postului de Radio Europa Liberă, pe care le ascultam de fiecare dată când tata fixa aparatul de radio pe frecvența pe care emitea. Ce ironie! Aparatul fusese cumpărat de părinții mei din indemnizația de 1 000 de lei primită de mama pentru nașterea celui de al treilea copil, adică eu. Regimul comunist instituise un sistem de recompense pentru a da imbold femeilor să aducă pe lume mai mulți copii, pe logica sloganului „să dăm țării cât mai mult cărbune”. Sigur, în numele „patriei și al păcii”, totul era forțat: industrializarea, sistematizarea, natalitatea, munca „patriotică”. Or, în decembrie 1989 aveau să iasă în stradă, împotriva comunismului, foarte mulți tineri, dovadă că oricât de mult și de aprig este supus un popor la teroare, pentru libertate nu este nevoie decât de o scânteie. Îi auzisem la Europa Liberă pe Regele Mihai, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Paul Goma și pe mulți alții, știam cine sunt Doina Cornea, Vasile Paraschiv, eram copil, apoi adolescentă în anii 1980 și nu doar simțeam, ci și știam că regimul aflat la putere înseamnă pentru noi răul. Aveam 20 de ani la Revoluție și am trăit-o cu o bucurie pe care încă nu o puteam procesa, dar mai ales cu spaimă, nu atât din cauza glonțului care mi-a trecut pe lângă umărul drept, la Craiova (imediat după ce a început la Timișoara, toți studenții nebucureșteni au fost trimiși forțat la locurile de baștină de către autorități, pentru a reduce riscul de inflamare a spiritelor în Capitală, dar inevitabilul s-a produs, bucureștenii au ieșit în stradă. Îmi era teamă să nu se restaureze comunismul, spaimă cu care am trăit câțiva ani, perioadă ce a coincis cu anii facultății.

3. De ce este important ca un tânăr să cunoască și să înțeleagă comunismul?

Din motivele care se întrevăd în ce am spus mai înainte, din rațiunile pe care le va descoperi citind și învățând din manualul de Istoria comunismului: regimul comunist a fost un regim totalitar, ceea ce înseamnă: ideologie unică, partid unic, viață controlată (foarte mulți români au fost hărțuiți, judecați, condamnați doar pentru că spuseseră un banc sau doar pentru că aveau aspirații, pentru că nu doreau să aibă copii etc. etc.), manual unic și așa mai departe. Nu este deloc greu pentru orice tânăr din zilele noastre să facă acest joc de rol – să își imagineze cum ar fi să îi dicteze Partidul cât și ce să vorbească, să mănânce etc. Când are voie să circule cu mașina (în duminica numerelor de mașină cu soț sau al celor fără soț).

4. De ce este esențial să se predea la clasă istoria comunismului?

Pe scurt, pentru ca tinerii să înțeleagă mecanismele represive, care sunt, în general, aceleași, indiferent de ideologia de extracție. Raportul oficial pe baza căruia a fost condamnat comunismul în România, în anul 2006, clasează acest regim ca „ilegitim și criminal”. Două trăsături care spun totul, dacă avem o corectă informare. Tinerii trebuie să învețe să discearnă tehnicile de manipulare, să fie bine informați și să opteze singuri, pentru această libertate de a gândi și de a se exprima liber au ieșit în stradă alți tineri (generația părinților lor) și unii chiar au murit, în decembrie 1989 și în primii ani 1990. Tinerii care au strigat „Jos comunismul!” s-au descătușat pur și simplu, pentru că trăiau tot felul de interdicții și lipsuri. Și chiar dacă li se spunea mereu să tacă, pentru a-și menaja libertatea și viața, în decembrie 1989 nu au mai putut să tacă. Au înțeles cum/ce este libertatea în timp ce o puneau pentru prima dată în practică.

5. Cum trebuie să fie un profesor care predă istoria comunismului?

Profesorul de istorie trebuie să fie, în primul rând, foarte bine informat asupra perioadei postbelice, care nu poate fi analizată și înțeleasă fără o temeinică abordare și cunoaștere a deceniilor precedente. Cred că nu trebuie să facă nimic „în mod special”, ci doar să-și ducă menirea de profesor până la ultimele consecințe didactice și psihopedagogice. Un profesor care predă corect despre daci, romani, cumani, campaniile antiotomane etc. etc., tot astfel va preda și despre comunism, în ciuda încărcăturii de subiectivism pe care o poate implica trecutul recent. Profesorul de istorie trebuie să inculce elevilor respectul pentru studiu și analiză. Nu este deontologic să expună „puncte de vedere” vehiculate de nostalgicii comunismului ca fiind „realități pozitive”. Pentru a se înțelege ce vreau să spun: un curent viguros cu amprentă apăsat nostalgică este următorul: „nu murea nimeni de foame” – subtextul fiind: „noi neam descurcat, mama era vânzătoare la «pâine și lapte», când pâinea se dădea pe cartelă, nouă nu ne lipsea nimic, mama dădea pâine și obținea carne, unt, ouă…”. Altfel spus: profesorul poate expune astfel de exemple, dar numai față în față cu realitatea documentabilă și demonstrabilă a perioadei, astfel încât elevul să poată ajunge la o concluzie nedirecționată.

6. Care ar trebui să fie atitudinea unui profesor atunci când elevii stau de vorbă cu nostalgici ai comunismului?

Dacă profesorul a reușit să-i învețe pe elevi care sunt trăsăturile regimului totalitar, cum de a fost posibil, mecanismele represiunii, atunci elevii nu vor cădea în plasa unor nostalgii care nu sunt în realitate ale lor, pentru că ei s-au născut în democrație, iar generația părinților lor a fost implicată în Revoluția care a dat jos comunismul și în construirea acestei democrații, cu tarele ei, așa cum o trăim. Există instituții de profil (așa cum sunt Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului: INST, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc: IICCMER etc.) care studiază, documentează în arhive române și străine, recuperează memorii etc., analizează comunismul, profesorul are multe surse la îndemână.

7. Ce nu ar trebui să facă/ să spună un profesor atunci când predă istoria comunismului?

Nu cred că trebuie să le spună altcineva profesorilor ce au și ce nu au voie. Știu singuri, dacă își respectă menirea, profesia și dacă, așa cum spuneam, au o pregătire temeinică. Și aceasta se menține și devine mai înțeleaptă prin lectură continuă.

8. Care ar trebui să fie urmarea directă a învățării istoriei comunismului? Cu ce ar trebui să rămână elevii?

Libertatea! Libertatea de a gândi, de a se exprima fără echivoc, de a alege în orice privință, de a rămâne ori de a pleca, de a se întoarce, fără ca pașaportul să fie condiționat ideologic, așa cum a fost până în 1989. Urmarea trebuie să fie tineri absolvenți de liceu cu mintea deschisă, conștienți de lumea în care trăiesc, cu toate lucrurile bune și cu cele mai puțin bune, care, dacă nu vor fi atenți, pot deveni periculoase, ambalate diferit, în funcție de ceea ce vor artizanii lor să obțină. Tinerii trebuie să rămână cu înțelegerea și respectul față de cei care și-au sacrificat libertatea, sănătatea, familia, viața, cariera, unii chiar studiile (fiind chiar ei elevi sau studenți când au fost arestați și condamnați politic), sacrificii pe urma cărora tinerii de azi pot fi liberi. Mintea informată corect și temeinic are privilegiul de a lua distanță de încercările asidue de manipulare și diversiune, pe care le permit tehnicile foarte avansate de informare.

9. Cât de important este rolul memorialisticii și al interviului în procesul de predare/ învățare a comunismului?

Fără memorie nu există nici indivizi, nici comunități care să legitimeze un popor, o cultură. Memoria este mama istoriei. Motiv pentru care manualul de Istoria comunismului conține multe surse de memorialistică și orale. Conservarea memoriei și apelul la memorie constituie un proces viu și dinamic. Memoria este parte esențială a mecanismului care întreține angrenajul numit istoriografie. Nu se poate clădi un demers didactic, nu se pot atinge obiective ale învățării fără apelul la exemple și studii de caz. Prin acest tip de surse, inevitabile într-un manual de istorie, coroborate cu alte tipuri de surse (arhivistice, audiovizuale, fie strict istorice, fie inter și transdisciplinare) se ajunge la gândirea analitică și critică.

10. Ce semnificație are studiul comunismului, pe termen lung, în viața unui elev?

Să învețe să fie liber, să gândească liber, mereu atent la modul în care îi sunt respectate drepturile și libertățile. Dacă îi sunt încălcate, atunci sigur nu i se întâmplă doar lui. Să nu creadă că este datoria altora să muncească pentru ca el să fie liber. Modul în care înțelege să fie liber menține șansa celor care vin după el să fie liberi. Acest lucru se poate întâmpla dacă școala – alături de familie și de ceilalți actanți sociali și culturali – îi cultivă spiritul critic și analitic.