„Scriu închinăciune și multă sănătate părintelui miu Spiridon și maicei meale Costandeei și dup-acea vă dau știre că simtu viu, până acmu nu-s perit, ce amu scăpat de la Belgrad, când au bătut Mihaiu-Vodă războiu cu ungurii. Deci m-au prinsu nește sași, deci au vrut să mă taie. Eu m-amu rugatu și am spus că simt fecior Mogâldei, deci nu m-au perdut. De aci eu amu trimis carte la Andriiaș din Bistriță. El au trimis la sași de m-au cerșit. Ei au cerșiut 300 talere, iară Andriiaș m-au scos dereptu 100 talere și m-au adus la Bistriță. Eu amu spus că m-au prinsu Mihaiu-Vodă la Hotin și m-au dus în Țara Ungurească. Deci mă rog Domilor voastre, ca lui Dumnedzău den ceriu, să nevoiți să mă scoateți lângă voi în țară creștină și să nevoiți să dați știre părintelui miu Mogâldei vornicului că eu dzacu în temniță de mă mănâncă lutul și păduchii. Și eu amu spus cătră Andriiaș că simtu nepot de frate și fecior de suflet, giurat în besearecă. Deci iară mă rog Domilor voastre să nu mă zăbăviț aice, ce să mă scoateți, macar numai d-aș presi cu trupul, încă să ies în țara, că io mor de dorul vostru. Și îmbătrânescu și am făcut o barbă până în brâu. Și afle aiasta scrisoare a mea sănătoș pre dumneavoastră.
O(t) Gi, amin. Iskal
Feciorul vostru Cocrișel și sâmtu numai cu cămeșa.
La părintele miu, la Spiridon."

(text preluat din Crestomația limbii române vechi, vol. I, coord. Alexandru Mareș)