Munții Măcin

     Munții Măcin s-au format în urmă cu peste 300 de milioane de ani, în timpul orogenezei hercinice. Ei au fost erodați în timp, având astăzi un relief domol, cu coline și stânci rotunjite. În structura lor geologică se găsesc: roci magmatice (granit), dure și rezistente, formate prin consolidarea magmei în interiorul scoarței terestre; roci metamorfice (șisturile cristaline), formate prin transformarea altor roci, la temperaturi și presiuni foarte mari și, pe alocuri, din roci sedimentare, mai ales, calcar.



     Cel mai înalt punct al Munților Măcin este Vârful Țuțuiatu sau Vârful Greci, după numele comunei din apropiere. Deși, înregistrează doar 467 m altitudine, are un aspect de munte în miniatură și oferă o priveliște spectaculoasă asupra Dobrogei de Nord și a văii Dunării.

     Reprezintă o destinație populară pentru drumeții și excursii școlare, fiind ușor accesibili. Pe traseu, elevii pot observa stâncile de granit, vegetația specifică zonei și chiar specii rare de plante, păsări sau reptile, din Europa și Asia, care sunt protejate în cadrul Parcului Național Munții Măcinului.



    Traseul spre Vârful Țuțuiatu/Greci

    Altitudine vârf: 467 m

    Punct de plecare: Satul Greci, județul Tulcea

    Durată traseu: aproximativ 2-2,5 ore urcare / 1,5-2 ore coborâre

    Dificultate: Ușoară spre medie (potrivit pentru elevi, cu echipament adecvat)

    Marcaj: triunghi albastru



    Descrierea traseului. Traseul pornește din localitatea Greci, situată la poalele Munților Măcin. De aici, se urmează marcajul triunghi albastru, care indică drumul spre cel mai înalt punct al munților – Vârful Țuțuiatu. Drumul începe ușor, prin pășuni și zone cu vegetație joasă. Pe măsură ce urcăm, poteca se strecoară printre stânci de granit, unele cu forme rotunjite, modelate de vânt și ploi, în milioane de ani. Pe traseu pot fi observate plante rare și păsări protejate, precum șoimul dunărean sau țestoasa dobrogeană.

    Pe parcurs, pot fi organizate opriri pentru explicații geografice: despre relieful vechi și erodat, tipurile de roci sau despre modul în care oamenii interacționează cu natura în arii protejate. După aproximativ două ore de mers lejer, se ajunge pe Vârful Țuțuiatu. De aici, se deschide o panoramă spectaculoasă spre Lunca Dunării, spre culmile Pricopan și Niculițel și chiar mai departe, spre Podișul Babadag, Dealurile Tulcei și Delta Dunării.



Recomandări pentru elevi:


    • să fie echipați adecvat (pantofi sport/bocanci, pălărie/șapcă etc.);

    • să aibă apă și gustări;

    • să respecte regulile Parcului Național;

    • să protejeze natura și să nu lase în urmă gunoaie;

    • să fie însoțiți de către profesori și ghizi locali.