Mănăstirile pictate reprezintă una dintre cele mai valoroase comori ale patrimoniului cultural și religios al României. Ele se află în nordul Moldovei, în special în județul Suceava, și sunt renumite pentru frescele exterioare unice, pictate în secolele XV-XVI. Șapte dintre aceste mănăstiri pictate (Voroneț, Humor, Moldovița, Sucevița, Arbore, Probota și Pătrăuți) fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, sub denumirea de „Biserici cu picturi exterioare din nordul Moldovei”.
1. Mănăstirea Voroneț
• supranumită „Capela Sixtină a Estului”;
• celebră pentru albastrul de Voroneț și scena „Judecății de Apoi”;
• ctitorită de Ștefan cel Mare, în anul 1488.
2. Mănăstirea Humor
• ctitorită în anul 1530, de către marele logofăt Toader;
• are fresce în nuanțe de roșu și este cunoscută pentru scenele biblice și portretele de sfinți;
3. Mănăstirea Moldovița
• ctitorită de domnitorul Petru Rareș, în anul 1532;
• frescele exterioare sunt bine păstrate; reprezentativă este scena cu „Asediul Constantinopolului”.
4. Mănăstirea Sucevița
• ctitorită de familia boierului Movilă la sfârșitul sec. al XVI-lea;
• renumită pentru Scara virtuților și frescele de o frumusețe aparte, pe fond verde.
5. Mănăstirea Arbore
• ctitorie a boierului Luca Arbore (în anul 1503);
• picturile exterioare au predominant nuanțe de verde și roșu.
6. Mănăstirea Probota
• ctitorită de domnitorul Petru Rareș, în anul 1530;
• a fost necropolă domnească, cu fresce interioare și exterioare valoroase.
7. Mănăstirea Pătrăuți
• cea mai veche biserică ctitorită de Ștefan cel Mare, în anul 1487;
• fresca „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” este deosebită.