Muzica de divertisment a însoțit oamenii din cele mai vechi timpuri, adaptându-se nevoilor lor de relaxare, bucurie și exprimare artistică. Chiar din Antichitate, muzica era parte din viața publică: în Egipt, Grecia și Roma, era prezentă în ceremonii religioase, sărbători și spectacole teatrale. În Grecia antică, de exemplu, poeții-cântăreți (aedii) sau muzicienii-sclavi însoțeau cu sunete de liră, aulos și tobe ospățurile și festivalurile. Filosofii ca Platon sau Aristotel considerau muzica esențială în educația tinerilor.
În Evul Mediu, muzica de divertisment se regăsea în creațiile trubadurilor, truverilor și menestrelilor, care cutreierau Europa cântând despre dragoste, glume, fapte eroice sau evenimente din viața de zi cu zi. Cântările lor, acompaniate de vielle, laute sau flaute, animau curțile nobiliare, piețele și sărbătorile populare.
Renașterea a adus o schimbare importantă: muzica începe să fie prezentă în saloane, în familie, în grupuri restrânse. Se dezvoltă muzica de cameră și genurile muzicale polifonice precum madrigalul (un gen muzical vocal la mai multe voci). Apariția tiparul muzical permite răspândirea partiturilor și accesul la muzică pentru un public mai larg, mai ales din rândul claselor educate.
În perioada Barocului, muzica instrumentală devine tot mai importantă. Genurile de divertisment precum suite de dansuri și concertele instrumentale fascinau saloanele aristocrației, iar clavecinul, vioara sau violoncelul deveneau tot mai populare. În această epocă ia naștere și opera – un gen spectaculos, care combină teatrul și muzica, adesea folosit ca divertisment în cercuri rafinate.
Odată cu Clasicismul și mai apoi cu Romantismul, muzica de divertisment devine accesibilă și claselor de mijloc. Se organizează concerte publice în săli destinate reprezentării cu public a genurilor instrumentale precum miniatura, concertele instrumentale, sonate sau cvartete, apare teatrul de revistă, cafenelele muzicale și balurile elegante cu valsuri și polci. Oamenii mergeau la spectacole, cântau în familie sau ascultau muzicieni stradali.
Până la apariția electricității, toată muzica era acustică – adică produsă doar prin voce sau instrumente, fără microfoane, difuzoare sau înregistrări, fiecare reprezentație era „live”, unică și directă. Atmosfera muzicală era creată pe loc, iar sunetul era adaptat spațiului în care se cânta, fie el o cameră mică, un salon, o catedrală sau o scenă.
Astfel, de-a lungul secolelor, muzica de divertisment a evoluat de la cântări simple în aer liber la spectacole complexe în săli somptuoase, rămânând mereu o parte esențială din viața oamenilor – o formă de conectare, expresie și bucurie.