Béla Bartók (1881–1945) a fost un compozitor, pianist și etnomuzicolog maghiar de renume mondial. Împreună cu prietenul său Zoltán Kodály, a fost unul dintre primii muzicieni care au colectat, înregistrat și studiat muzica populară autentică din Europa de Est. În timpul cercetărilor sale, Bartók a ajuns și în Transilvania, Banat și Maramureș, unde a fost profund impresionat de frumusețea și complexitatea folclorului românesc.
Lucrarea „Dansuri populare românești” a fost compusă în anul 1915, în urma acestor cercetări de teren. Inițial scrisă pentru pian, a fost ulterior orchestrată pentru ansamblu mic, devenind una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale. Suita este formată din șase piese scurte, fiecare bazată pe o melodie tradițională dintr-o regiune diferită a României:
1. Joc cu bâta – un dans bărbătesc energic, caracterizat prin lovituri de picior și mișcări viguroase.
2. Brâul – dans de grup, cu ritm alert și măsură schimbătoare.
3. Pe loc – piesă de caracter meditativ, aproape static.
4. Buciumeana – dans din zona muntoasă, cu tempo lent și linie melodică largă.
5. Poarga românească – dans vioi, jucăuș.
6. Mărunțel – dans de final, rapid, cu măsuri asimetrice și accente neobișnuite.
Bartók nu a modificat esența melodiilor populare culese, ci le-a păstrat autenticitatea și spiritul. Totuși, prin armonizare și acompaniament, le-a oferit o expresivitate nouă, specifică muzicii culte moderne.
Lucrarea este un exemplu clar de fuziune între muzica de tradiție orală și muzica academică, arătând cum tradiția poate deveni sursă de inspirație pentru creații originale și valoroase.